sâmbătă, 10 iunie 2023

trebuie sa le auzi neaparat

 Evenimentul va avea loc în 2023 și are deja are un line-up de speakeri valoroși, gata să ne inspire cu idei care merită răspândite.


Publicul 2023 va fi invitat să descopere ce amprentă lăsăm noi, oamenii, asupra lumii din jur. Speakeri din mai multe domenii vor urca pe scena venimentului pentru a oferi perspective noi asupra umanității.

Ultimii ani au reprezentat o adevărată provocare, în care ne-am testat abilitatea de a ne  dapta la situații noi, dar în același timp păstrându-ne umanitatea.

La baza ființei noastre, a oamenilor, există o serie de caracteristici fundamentale care ne definesc. Ele se referă la modul în care simțim, gândim și acționăm. „Omenește”, spunem noi simplu.

Este omenește să ajuți, să fii curios sau să vrei să te dezvolți. Totodată, poate fi omenește și să fii egoist sau să greșești. În oricare dintre aceste cazuri, prin natura noastră umană și  comportamentele ei caracteristice, avem un impact asupra lumii din jurul nostru. Dacă este pozitiv sau nu, depinde doar de noi.

Din rândul speakerilor, câteva nume pe care le amintim sunt:



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu